Când discutăm despre ceasuri smartwatch, există o mulțime de păreri pro și contra acestor modele de ceasuri. Există numeroase păreri potrivit cărora este o risipă să investești într-un astfel de ceas inteligent, dar în același timp foarte multe păreri afirmă că alegerea unui astfel de ceas în detrimentul celui clasic aduce o mulțime de beneficii. Cu siguranță că fiecare „tabără” are argumentele sale, dar până la urmă fiecare persoană trebuie să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă un ceas inteligent este ceea ce are nevoie sau dacă un astfel de ceas înseamnă o investiție fără acoperire.
Tocmai pentru a te ajuta să descoperi cele mai mari avantaje ale ceasurilor smartwatch, dorim să evidențiem 7 dintre aceste avantaje. Mai departe este decizia ta dacă vei considera că un astfel de ceas inteligent chiar merită investiția sau nu. Cel puțin să ai o decizie bazată pe o foarte bună informare cu privire la ce poate să îți ofere un astfel de ceas inteligent și nu doar o părere formată din auzite.
- Poți spune cât e ceasul + poți beneficia de multe alte aplicații
Desigur, rolul oricărui ceas este acela de a indica ora exactă, iar un smartwatch va face acest lucru cu siguranță. Pe lângă scopul de a indica ora exactă, orice ceas mai are și rolul de a fi considerat un accesoriu pentru stilul vestimentar, iar aceste ceasuri smartwatch pot fi găsite într-o mulțime de modele, putând fi asortate la diverse ținute. Dar, pe lângă indicarea orei exacte și aspectele legate de stilul vestimentar, un ceas inteligent îți oferă acces la o mulțime de alte aplicații care sunt perfect adaptate la cerințele tehnologice ale zilelor noastre. Prin urmare, nu doar că te vei bucura de un ceas modern, dar vei beneficia și de o mulțime de aplicații care pot fi conectate la o mulțime de alte gadget-uri.
- Cel mai bun coechipier atunci când călătorești
Când te afli la drum, călătorind, este foarte important să ai la îndemână cele mai complete și complexe gadget-uri. Aceste ceasuri smartwatch sunt cea mai bună alegere. Practic, vei avea la încheietura mâinii un companion de încredere în fiecare moment. Fie că ai nevoie să afli locația exactă a ta sau a destinației tale, fie că îți dorești să vezi viteza cu care te deplasezi și timpul estimat pentru a ajunge la destinație, ceasul smartwatch este alegere perfectă. Mai mult decât atât, poți primi oricând informații legate de forma ta fizică, de pulsul și ritmul cardiac, aflând astfel cât de obosit ești. Dacă călătorești singur și începi să simți nevoia de a vorbi cu cineva drag, poți apela direct de pe ceasul smartwatch persoanele dragi din agenda telefonului mobil la care ți-ai conectat ceasul.
- Un partener de nădejde în antrenamentele de fitness
Dacă până acum ceva timp îți era greu să gestionezi toate antrenamentele tale de la sală și erai în căutarea acelor aplicații pe telefonul mobil care să te ajute să monitorizezi distanțele parcurse, caloriile arse sau ritmul cardiac, alegând un ceas inteligent poți beneficia de aceste aplicații direct pe brățara de la încheietura mâinii. Pentru că acest ceas beneficiază de astfel de aplicații și poate fi conectat foarte ușor cu telefonul tău, pentru a avea un jurnal exact al progresului din cadrul programelor de fitness.
- Notificări direct la încheietura mâinii
Cine nu își dorește să fie mereu la curent cu notificările de pe telefonul mobil sau de pe rețelele de socializare? Acest lucru este unul dintre cele mai mari avantaje ale acestor ceasuri smartwatch. Poți fi notificat la orice mesaj în timp real, având astfel marele atuu de a putea răspunde foarte prompt la orice mesaj este urgent și nu vei mai pierde nici o oportunitate, având șansa de a răspunde afirmativ acelor oportunități care se ivesc și care înainte îți scăpau tocmai datorită unui răspuns mai puțin prompt.
- Ai posibilitatea de a răspunde imediat la apeluri telefonice sau la mesaje text
Alegând un ceas inteligent vei putea să răspunzi imediat la toate apelurile telefonice care consideri că sunt urgente sau la toate acele SMS-uri care au nevoie de un răspuns prompt fără a mai fi necesar să scoți telefonul mobil din buzunar, geantă sau rucsac. Mai mult decât atât, chiar și atunci când ești la volan un astfel de ceas inteligent poate fi un mare plus când telefonul îți sună și ai nevoie să vorbești la telefon. Foarte multe astfel de ceasuri inteligente au aplicații ce pot fi comandate prin voce.
- Poți rămâne conectat un timp mai îndelungat decât cu un telefon
Foarte mulți se întreabă de ce mai ai nevoie de un ceas inteligent dacă ai la îndemână un telefon smart. Ei bine, trebuie să știi că există numeroase modele de ceasuri inteligente care beneficiază de o baterie care rezistă zile întregi, putând rămâne astfel conectat mult mai mult decât cu un telefon inteligent. Chiar dacă vei pleca într-o excursie de câteva zile și nu vei avea la îndemână posibilitatea de a încărca ceasul, bateria acestuia va rezista.
- Ești conectat chiar și atunci când faci alte activități
Există multe voci care spun că este total neindicat să fii atent în mai multe direcții în același moment, dar trebuie să fim conștienți de faptul că tot mai multă lume face asta și nu pare că se va schimba ceva în viitorul apropiat. Prin urmare, dacă vrei să ai acces la notificările de pe rețelele de socializare sau să răspunzi la anumite apeluri chiar și atunci când faci jogging, când mergi cu bicicleta sau când ești la sală, un ceas inteligent este cea mai bună alegere.
Dacă până acum nu ai folosit nici măcar o zi un ceas smartwatch, poate că este momentul oportun să încerci un astfel de gadget. După cum poți remarca din cele de mai sus, există o mulțime de avantaje foarte mari pe care aceste ceasuri smartwatch le oferă. Unde poți găsi astfel de ceasuri smartwatch? Ei bine, toate magazinele care sunt specializate în comercializarea de ceasuri au în ofertă astfel de ceasuri. Iar cele mai bune prețuri la ceasuri smartwatch le găsești în magazinele online de ceasuri.