In medii ideale, cele mai comune materiale de constructie sunt foarte durabile si pot dura pe termen nedefinit. Cu toate acestea, deficientele de proiectare sau de constructie sau lipsa unei intretineri corespunzatoare pot duce la conditii mai putin favorabile in care materialele de constructie se vor degrada. Uzura acestora depinde de numerosi factori in functie de specificul fiecarui material de constructie.
Degradarea poate lua diverse forme, inclusiv reactiile chimice, eroziunea sau uzura mecanica. Materialele traditionale de constructie precum otelul, betonul si lemnul se deterioreaza, de regula, prin mecanisme bine cunoscute. Chiar si materialele inovatoare care apar pe santierele de constructii se pot degrada, fie prin intermediul acestor mecanisme bine intelese, fie prin reactii si procese exotice, uneori surprinzatoare.
OTELUL
Coroziunea este cea mai obisnuita si mai costisitoare forma de degradare a materialelor pentru otelul utilizat in constructii inclusiv pentru armarea betonului. Coroziunea otelului (proces cunoscut si sub denumirile rugina sau oxidare) este o reactie electrochimica care apare atunci cand atomii de fier distrug electronii in prezenta oxigenului si a apei.
Procedura cea mai eficienta si mai comuna pentru prevenirea sau incetinirea coroziunii consta in prevenirea contactului cu apa fie prin acoperire fie prin protejarea acesteia in interiorul unui spatiu de constructie viabil.
BETONUL
Betonul este un material compozit compus dintr-un ciment, un agregat fin (nisip), un agregat gros (pietris sau piatra zdrobita) si uneori aditivi chimici. Apa intra in reactie (hidrateaza) cu cimentul din jurul agregatului pentru a forma un conglomerat solid, legat.
In timp ce betonul este un produs de constructie relativ inert si durabil, exista mecanisme prin care acesta se poate degrada. In cele mai multe cazuri, cea mai comuna situatie intalnita nu se refera la degradarea materialului din beton ci la coroziunea armaturii din otel incorporate. Atunci cand otelul se corodeaza, aceasta actiune se extinde si asupra betonului, pe care il deterioreaza treptat. In astfel de situatii, delaminarea si curatarea corecta devin necesare inca de la primele semne de aparitie a coroziunii.
Alte mecanisme de degradare includ atacul cu sulfat si reactia alcalina. Prevenirea acestor mecanisme de degradare la momentul constructiei se face de obicei prin proiectarea unui amestec de beton rezistent sau prin protejarea betonului de medii agresive. Daca deteriorarea progreseaza in maniera necontrolata, problema devine mult mai complicata si solutiile aferente sunt mult mai costisitoare pe termen scurt si lung.
LEMNUL
Spre deosebire de otel si beton, ale caror mecanisme principale de degradare sunt reprezentate de reactii chimice, principalele mecanisme de degradare a lemnului sunt atacul biologic si termitele. Acestea se hranesc cu lemn si necesita oxigen, temperaturi usoare si umiditate pentru a prospera.
Cele mai daunatoare specii afecteaza lemnul numai atunci cand continutul de umiditate este deasupra punctului de saturatie a fibrelor, astfel incat impiedicarea dezintegrarii este de obicei o problema de mentinere a umezelii. Mai multe specii de termite pot deteriora lemnul, dar cele mai multe daune se datoreaza termitelor subterane.
Metoda obisnuita de prevenire a infestarii cu termite subterane consta in restrictionarea accesului acestora prin izolarea lemnului de suprafata solului.
In medii ideale, cele mai comune materiale de constructie sunt foarte durabile si pot dura pe termen nedefinit. Cu toate acestea, deficientele de proiectare sau de constructie sau lipsa unei intretineri corespunzatoare pot duce la conditii mai putin favorabile in care materialele de constructie se vor degrada. Uzura acestora depinde de numerosi factori in functie de specificul fiecarui material de constructie.
