Un moment pe de o parte trist si pe de alta parte plin de emotie si nerabdare pentru inceperea unei noi etape in viata, este momentul despartirii de gradinita, momentul in care copilul tau isi va lua la revedere de la o parte dintre prietenii alaturi de care si-a petrecut cel putin doi ani. Este un moment ce se cere marcat cum se cuvine, cu o petrecere in stil mare, desi plina de pitici.
Parintii, alaturi de educatoare, pot opta pentru o petrecere la care sa invite anumite personaje de basm sau de desen animat (Alba ca Zapada sau Sportacus din Oraselul Lenes), sau chiar un clovn, care sa ii bucure pe cei mici si sa inventeze tot soiul de jocuri pentru ei, si care pot chiar sa organizeze o sesiune de face painting, spre bucuria copiilor. Petrecerea va fi reusita si toti copii vor fi cooptati la joaca. De asemenea, cu doar cateva accesorii party se pot organiza jocuri cu piñatas, adorate de copii, mai ales daca acestea au si teme speciale, cum ar fi cele cu masinutele din Cars, sau cele cu Mickey si Minnie Mouse. Copiii isi vor aminti de momentele frumoase, si vor rade cu pofta cand se vor vedea in poze, inconjurati de baloane, pictati pe fata, purtand coifuri, bandane de pirati sau coronite, sau cand vor auzi galagia trompetelor si suflatoarele armonice fasaind din toate partile! Pentru ca este un moment special, ar fi frumos ca cei mici sa se poata bucura si de un tort (evident cu un design deosebit), servit in farfurii cu teme preferate de ei si tacamuri de asemenea. Sigur ca nici paharele nu vor putea fi din cele simple, iar sampania pentru copii poate fi aleasa din variantele produse de Disney.
Si daca inainte de petrecere cei mici au avut surpriza sa pimeasca invitatii la petrecere, la final ii puteti bucura cu cadouri speciale care sa le reaminteasca de party, ambalate in pungi speciale pentru petrecere.