3 sfaturi pentru a obtine cele mai ieftine bilete de avion

3 minutes, 1 second Read

Dupa un an de munca asidua, in care am fost stresati permanent de catre servici, facultate sau chiar scoala, fiecare dintre noi are nevoie de o vacanta cat mai relaxanta si mai reconfortanta cu putiinta. Unii aleg sa petreaca acasa, dormind sau intreprinzand tot felul de activitati placute lor, altii prefera un sejur la mare, la munte, sau chiar in afara tarii. Din punctul nostru de vedere, cei mai inspirati sunt de departe cei din urma, mai ales in care exista tari precum Franta, Italia sau Spania pline de incarcatura istorica si de obiective turistice ce merita vizitate.

Din moment ce calatoria cu propriul autorism este putin inaccesibila, si presupune si mai mult efort, deci implicit si oboseala, iar cum cea cu autocarul nu este tocmai recomandata, singura solutie ramasa este evident, zborul. Din pacate, biletele de avion sunt scumpe in majoritatea cazurilor si ajung, de obicei, sa reprezinte cam jumatate din costul total al intregii excursii. Evident, se pot obtine bilete de avion si la preturi accesibile, insa multi sunt cei care considera ca aceasta tehnica este bazata jumatate pe noroc si jumatate pe stiinta. Totusi, daca in cazul primului factor nu avem cum sa va ajutam, va putem oferi niste sfaturi cu ajutorul carora sa reduceti, pe cat posibil, costul total al sejurului dvs.

In primul rand, de evitat sunt perioadele aglomerate. Nu e bine sa alegi sa caltoresti de Craciun, de Paste, sau chiar de Anul Nou in special datorita faptului ca cererea la bilete este foarte mare. Astfel, companiile aeriene nu au absolut nici un interes in a reduce preturile biletelor, mai ales in cazul in care isi ating norma indiferent. De asemenea, nu neglijati nici sarbatorile locale! In anumte perioade (gen Halloween sau Thanksgiving in Statele Unite ale Americii) poate fi extrem de scump sa calatoresti.

Vezi si:  Locuri pe care trebuie să le vezi în România

In al doilea rand, incercati pe cat posibil sa fiti flexibil. In cazul in care nu sunteti legat de catre o anumita data de plecare si o anumita data de sosire, luati in calcul si alte date (de cele mai multe ori se foloseste regula de +/- 3 zile) intrucat se pot gasi oferte mult mai convenabile. De asemenea, conteaza enorm sa fii flexibil si in ceea ce priveste aeroportul. Exista orase cu cate 2 sau chiar 3 aeroporturi, iar daca e sa o luam logic nu prea conteaza unde aterizezi si de unde decolezi.

In al treilea rand, in cazul in care scopul tau primar este sa obtii bilete de avion la preturi cat mai convenabile trebuie sa fii pregatit sa faci si anumite concesii in acest sens. De exemplu, zborurile la ore matinale sau cele pe timp de noapte se intampla sa fie mai ieftine decat cele in miezul zilei. Intradevar, nu e tocmai confortabil sa te trezesti la 3 dimineata pentru a pleca cine stie unde, insa ramane sa decizi daca in cazul tau conteaza mai mult confortul sau economia.

In final va recomandam sa aveti foarte multa rabdare! Incercati sa analizati, pe cat posibil, toate ofertele disponibile si nu sariti sa cumparati primul bilet pe care il gasiti. Preturile difera de la zi la zi, si uneori chiar si de la ora la ora. In functie de rezervari, companiile aeriene fac update-uri la preturi iar acestea pot deveni mai mult sau mai putin convenabile.

Pentru a compara cu usurinta pretul biletelor de avion, atat de la companii aeriene low cost cat si va recomandam sectiunea bilete de avion – VIAROMANIA de pe site-ul agentiei de turism. Cu o simpla cautare puteti compara toate zborurile de la companiile aeriene care opereaza pe aeroporturile din Romania sau din Europa si puteti alege cel mai avantajos pret. Succes!

Subiecte asemenatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.