Blogging-ul reprezintă o bună modalitate de face bani online, iar mulți dintre aceia care și-au făcut un blog și s-au ocupat constant de el, au ajuns să facă din pasiunea lor o carieră. Succesul lor s-a datorat, printre altele, și cunoașterii și aplicării corecte a unor strategii de optimizare SEO. Acești bloggeri și-au făcut temele și au fost dispuși să depună un efort concentrat pentru a deveni persoane de succes.
SEO (Search Engine Optimization – Optimizarea pentru Motoarele de Căutare) este unul dintre aspectele pe care mulți bloggeri începător îl omit și apoi se întreabă de ce au dat greși atunci când remarcă faptul că aproape nimeni nu le citește articolele pe care ei le publică. Astfel de persoane se așteaptă ca, atunci când scriu și publică un articol pe care ei îl consideră foarte bun, vizitatorii să le inunde blogurile fără ca ei să facă nimic.
Un site sau un blog nu poate avea un trafic decent dacă nu se face nimic în această privință. Simpla publicare a unui articol, mai ales pe un blog nou, nu garantează în nici un fel că vizitatorii se vor îngrămădi să-l citească. Dacă vreți să aveți succes cu un blog, indiferent că este nou sau nu, trebuie să apelați și la niște strategii de optimizare seo.
Ce este SEO?
Aduceam aminte mai sus că SEO se traduce prin optimizarea pentru motoarele de căutare. Mai exact, mărirea vizibilității siteului tău în ochii motoarelor de căutare. De fiecare dată când cauți ceva pe Google și ți se afișează o listă cu rezultatele căutării, probabil că dai click, aproape întotdeauna, pe primul rezultat. Foarte puțini dintre noi trecem mai departe la rezultatele de pe celelalte pagini din Google.
De aceea, este foarte important ca un site să ocupe o poziție cât mai fruntașă în motoarele de căutare, pentru anumite cuvinte cheie.
Cuvintele cheie
Cuvintele cheie sunt extrem de importante pentru un site sau blog. Ar trebui să folosiți astfel de cuvinte în denumirea blogului vostru, dar și în titlurile articolelor pe care le postați acolo. De exemplu, dacă scrieți un articol despre un anumit film, să spunem „The Walking Dead”, atunci cuvintele cheie care ar trebui utilizate în articolul respectiv trebuie să fie „the walking dead”.
Schimbările din Google
În trecut, era mult mai ușor să obții o poziție superioară în Google pentru siteul sau blogul tău. Era suficient să folosești multe cuvinte cheie (unele dintre putând să nu aibă nici un fel de legătură cu tema blogului) și aproape că era garantat că te vei afla printre primele siteuri afișate în căutări.
Acum, situația s-a schimbat, Google schimbând algoritmul prin care indexează siteurile. Orice pagină web care este prinsă că folosește un număr excesiv de cuvinte cheie este penalizată pentru acest lucru. Din acest motiv, trebuie să fii inteligent și să adopți o strategie corectă de promovare a siteului sau blogului tău, altfel riști să te pierzi în multitudinea de rezultate.
Cuvintele cheie trebuie plasate exact acolo unde trebuie, și anume:
– în titlu;
– în meta data;
– în articole, cel puțin o dată, îngroșate;
– în introducerea articolului;
– în secțiunea „alt text” a oricărei imagini de pe site
Link building-ul
Ca parte a implementării unei campanii de SEO, ar trebui să luați în considerare și link building-ul (care se poate traduce ca și „construirea de legături”). În termeni simpli, un link către siteul sau blogul vostru trebuie să apară și pe alte platforme de pe internet. O campanie de link building nu trebuie să fie făcută prin spam!
Spamul nu este niciodată o idee bună, chiar dacă pe termen scurt vă poate aduce mult trafic. Tot acel trafic pe care îl veți primi nu va putea fi convertit în vânzări, de exemplu, deoarece mulți dintre vizitatorii care intră pe siteul vostru s-ar putea să nu fie interesați de ceea ce aveți voi să le oferiți.
De aceea, în orice campanie de link building este important să faceți totul corect, să vizați publicul corect, dacă doriți să aveți succes cu ea. Linkurile pe care le adunați în timp pot proveni din postări pe forumuri, din directoare de articole, de pe alte siteuri sau bloguri din nișa voastră etc.
Dacă ați ajuns să citiți până la final și considerați că tot acest proces este unul complicat pentru voi, atunci este momentul să cereți un pic de ajutor din partea unei firme specializate în optimizare site.