Design fără titlu - 1

7 rase de pisici apreciate de cei dornici să aibă o felină drept animal de companie

4 minutes, 16 seconds Read

Felinele precum tigrii, gheparzii sau leii sunt admirate pentru aspectul lor atât de frumos, dar în același timp sunt considerate animale sălbatice de temut. În lumea modernă, se consideră că astfel de mamifere trebuie protejate în mediul lor natural.

Inclusiv în România, folosirea animalelor a fost interzisă în spectacole de circ. Grădinile zoologice au standarde tot mai complexe în țările dezvoltate, iar spațiile de preferat sunt cele de tip sanctuar. În paralel, orice persoană are posibilitatea de a deține o astfel de felină în miniatură drept animal de companie, adoptând o pisică.

Conform celor mai recente date, între 4 și 5 milioane de pisici sunt rezidente în țara noastră, adică trăiesc în gospodării ale românilor, inclusiv în apartamente de bloc. Lor li se alătură și alte pisici comunitare, al căror număr este foarte dificil de contorizat. Dacă a deține un câine presupune mai multe responsabilități, îngrijirea unei pisici este foarte simplă. Pisicile au puține nevoi, una dintre acestea fiind afecțiunea. La nivel internațional, numărul pisicilor este estimat la aproape un miliard.

Maiestoase, elegante, pline de afecțiune, pisicile au cucerit inimile oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. În Egiptul Antic, pisicile erau aproape divinizate. Situația lor nu diferă prea mult nici în prezent, pisicile fiind răsfățate cu mâncare specială, îngrijire la nivel premium și fel de fel de extra beneficii, fără a mai avea un rol funcțional în casele oamenilor (cel tradițional, de a prinde rozătoare, nu mai este de actualitatea în lumea modernă).

În lumea divertismentului, pisicile nu au mereu o imagine atât de favorabilă precum câinii. În unele filme și animații celebre, au chiar roluri negative sau cel mult acela de ajutor al câinilor, actorii principali în acțiune. Există multe jocuri video cu pisici, în special mini-jocuri amuzante și simple. Inclusiv popularul joc Among Us are pe internet o versiune cu pisici. Mai mult, și în categoria de jocuri online pacanele sunt câteva titluri foarte apreciate ce au în centru simpaticele pisicuțe – Cat Clans de la Snowborn Games sau Cats Royal și 100 Cats de la Amusnet Interactive sunt doar câteva dintre cele mai relevante exemple.

Vezi si:  Un animal de companie inseamna responsabilitate

Există foarte multe rase de pisici, fiecare cu propriile caracteristici. Iată 7 dintre cele mai populare în România, într-o ordine aleatorie, fără a reprezenta un clasament:

Persană

Una dintre cele mai cunoscute și mai iubite rase de pisici, persana este recunoscută mai ales după lungimea părului. Îngrijirea blănii poate reprezenta însă o provocare în unele situații. Aceste pisici sunt destul de calme și liniștite, dar nu refuză joaca alături de oameni sau alte animale de companie.

Birmaneză

Caracterul birmanezelor este asemănător cu cel al persanelor. Pisicile din această rasă sunt foarte atașate de stăpâni, pline de afecțiune, dornice de mângâieri cât mai multe. Blana este de dimensiune medie, deci sunt potrivite pentru cei care vor o pisică mai deosebită, dar totuși fără a se confrunta cu părul foarte lung.

Siameză

Una dintre cele mai răspândite rase, siameza se remarcă prin inteligență, atenție, curiozitate, dorință de joacă și individualitate. Se atașează mai greu de oamenii din jurul ei, fiind cunoscută și drept pisica cu un singur stăpân – favoritul ei din familie.

British shorthair

Elegantă, liniștită, cu un comportament nobil – iată descrierea, pe scurt, a acestei rase. Pisica British shorthair are blana scurtă și deasă. În ultimele decenii, a devenit una dintre preferatele publicului în expozițiile și concursurile cu pisici.

Ragdoll

Puternică și impozantă, cu marcaje distinctive, pisica Ragdoll se evidențiază prin frumusețe și rafinament. Este calmă, deci se potrivește celor care își doresc o pisică nu tocmai energică. Adoră să stea în brațe și este foarte atașată de oamenii care o îngrijesc.

Maine Coon

O altă vedetă a show-urilor cu pisici, inclusiv în România, este Maine Coon, una dintre cele mai vechi rase de pisici de pe continentul american și pisica oficială a statului Maine din Statele Unite ale Americii. Cu blana deasă și stufoasă, o astfel de pisică este totuși relativ simplu de îngrijit.

Vezi si:  Cum poti intari sistemul imunitar al pisicii pe timp de iarna

Europeană

Cea mai populară rasă de pisici din România merită o mențiune în acest articol. Rasa europeană include de fapt orice pisică de rasă comună. Varietatea este imensă în ceea ce privește dimensiuni, culori, lungime blană, temperament.

De fapt, multe pisici din rasa europeană moștenesc gene inclusiv de la pisici din rase nobile. O astfel de pisică poate fi alegerea ideală, mai ales că rasa este larg răspândită, iar achiziția nu necesită un cost, se face de obicei pe bază de adopție. Se poate spune că alegerea unei pisici europene este și o alegere responsabilă, sustenabilă.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.