Nu este nici un secret că fiecare dintre noi ne dorim să scăpăm de grăsimea inestetică de pe corp și să arătăm mai suplii. Nu putem scăpa de realitatea care ne înconjoară și care ține mereu să ne aducă aminte că, atunci când suntem mai slabi, atragem mai repede atenția celor din jurul nostru și suntem priviți cu admirație, inclusiv de către persoanele care aparțin sexului opus.
Aceasta este societatea în care trăim, din păcate. Lumea judecă prea repede pe cineva numai pe baza felului în care arată acea persoană din punct de vedere fizic. Știm că nu este corect să se procedeze așa, însă nu prea avem ce să facem. Vom fi mereu judecați după aspectul nostru fizic, indiferent că ieșim la o plimbare în oraș sau la prima întâlnire.
Și, din moment ce se spune că prima impresie pe care o facem cuiva este cea care contează, cineva s-a gândit că ar putea profita din această situație. Este vorba despre antrenorii personali și toate sălile de fitness care alcătuiesc, împreună, o industrie de miliarde de dolari (sau euro).
Printre nenumăratele siteuri de internet, nenumărații așa-ziși experți în fitness și propaganda zilnică de care avem parte, se găsesc și foarte multe mituri care vizează exercițiile cardio. „Experții” par a se contrazice mereu între ei. Unii recomandă pastile miraculoase, în timp ce alții sunt mari susținători ai diverselor exerciții cardio și aerobice. Toate acestea au rolul de a vă ajuta să slăbiți… chipurile.
Cum nu avem nici spațiul și nici timpul necesar pentru a analiza toate miturile despre exercițiile cardio, recomand să ne oprim numai asupra câtorva care sunt mai de interes imediat pentru majoritatea oamenilor.
Rezumat:
- 1 1. Câteva minute de exerciții cardio pe zi ajută la arderea grăsimilor
- 2 2. Exercițiile cardio sunt singurele exerciții fizice de care aveți nevoie
- 3 3. Exercițiile cardio cu intensitate scăzută sunt mai bune decât cele cu intensitate ridicată
- 4 4. Schimbarea rutinei exercițiilor cardio vă ajută să ardeți mai multă grăsime
1. Câteva minute de exerciții cardio pe zi ajută la arderea grăsimilor
Afirmația de mai sus este oarecum adevărată dacă scopul vostru este să ardeți numai câteva calorii pe zi, nu să slăbiți. Pentru cei care doresc să piardă în greutate mai multe kilograme, câteva minute de exerciții cardio pe zi nu îi vor ajuta prea mult.
În cazul lor, ei trebuie să facă cel puțin 20-30 de minute de exerciții cardio în timpul fiecărui antrenament. O notă importantă de care trebuie să țineți cont: când vă aflați la începutul unui program de antrenament de fitness sau exerciții cardio, porniți ușor. Nu vă forțați din prima!
În timp, după ce organismul vostru s-a acomodat mai bine cu efortul, puteți crește intensitatea și durata exercițiilor pe care le faceți.
2. Exercițiile cardio sunt singurele exerciții fizice de care aveți nevoie
Scopul exercițiilor cardio este acela de a arde grăsimi și calorii, ele nefiind foarte utile atunci când doriți să vă fortificați sau să vă tonificați mușchii. Adăugarea unui antrenament de rezistență sau de forță în rutina voastră zilnică de exerciții vă va aduce rezultate mult mai bune din această privință.
Mai puteți apela și la exercițiile cu greutăți, deoarece și acestea vă pot ajuta. Nu vă temeți de faptul că v-ați putea „face prea mari”, și acesta tinde să fie un mit care umblă liber prin lumea fitnessului!
3. Exercițiile cardio cu intensitate scăzută sunt mai bune decât cele cu intensitate ridicată
Grăsimea va fi eliminată din organism chiar și atunci când faceți niște exerciții cu intensitate scăzută, dar într-un ritm ceva mai lent. Totuși, în loc să petreceți 15 minute pe o bandă de alergare la fiecare antrenament, mai bine măriți un pic intensitatea și scădeți durata exercițiului pe care îl efectuați la 5 minute.
4. Schimbarea rutinei exercițiilor cardio vă ajută să ardeți mai multă grăsime
Acest mit nu este întocmai greșit. Este adevărat că schimbarea rutinei exercițiilor cardio poate ajuta în procesul de slabire, prin accelerarea procesului de ardere a grăsimilor. Cu toate acestea, când corpul vostru se va obișnui cu noua rutină, el nu va mai arde grăsimile la fel de repede. Chiar și așa, un număr de experți în fitness continuă să recomande astfel de strategie în clipurile lor video și în aparițiile de la televizor și din presă.