dgbwd

Drepți, curați și albi – rețeta dinților cu adevărat sănătoși

2 minutes, 45 seconds Read

dgbwdPentru că dintîi tăi să fie cu adevărat frumoși ar trebui, conform normelor stomatologiei moderne, să îndeplinească trei criterii – să fie aliniați corect, să nu ai carii deloc și să aibă o culoare de un alb-natural palcut și echilibrat. Întrebarea care e pe buzele tuturor este – și cum ajungem la acest rezultat? Prin abordarea interdisciplinară a afecțiunilor. Adică, în cazul în care ai carii, acestea vor fi tratate primele, dar doar după o igienizare prealabilă, ulterior va fi pus aparatul dentar și, abia la final, când toate aspectele funcționale ale daturii au fost rezolvate, medicul va trece la albire. Îmbinarea mai multor tratamente de specialitate în vederea obținerii unui zâmbet armonios și sănătos se numește abordare interdisciplinară. Luat pe rând, iată ce face fiecare tratament.

Ortodonția ca ramură a stomatologiei de specialitate, rezolvă problemele dentiției care țin de poziționarea greșită, de calitatea mușcăturii și aliniamentul dinților. Un medic ortodont te poate ajuta să alegi un tratament potrivit pentru tine, în funcție de complicațiile cu care te confrunți. O dantură aliniată corect nu numai că te ajută să simplifici actul vorbirii sau să reușești să mănânci mult mai ușor, ci îți oferă și avantajul unui zâmbet frumos, cu aspect imaculat. Dacă dinții au o poziționare corectă, cavitatea bucală este pusă în pericol doar de bacteriile care pot ataca dantura.

Igiena orală ține sub control bacteriile din cavitatea bucală, însă procesul de curățare trebuie să fie constant, serios. Rutina de acasă, deși este de ajutor, nu poate fi considerată suficientă. Aparatura profesională, părerea și experiența unui medic specialist, dar și tratamentele calitative pot completa aspectul plăcut al unei danturi strălucitoare. Cele mai solicitate tratament care îmbunătățesc considerabil aspectul dinților sunt periajul-detartrajul și albirea dinților. Curățarea în profunzime și deschiderea culorii dinților cu câteva nuanțe ajută la restabilirea igienei orale și sporește respirația proaspătă și rezistența danturii.

Vezi si:  Cum sa alegeti cel mai bun colagen pentru sanatate?

Procesul de albire al dinților este unul simplu, care nu provoacă dureri nici în timpul executării lui, dar nici după. Miturile susțin că un tratament de albire creează sensibilitate la nivelul dentiției și afectează smalțul. Sensibilitatea dinților nu este rezultatul tratamentului de albire, în plus, efectele sunt imediate.

Tratamentul poate fi repetat de câte ori este necesar, iar pentru ca dantura să fie, într-adevăr, ireproșabilă, poți face și un detartraj profesional în cabinetul stomatologic.

Atât albirea, cât și detartrajul îndepărtează placa bacteriană depusă pe suprafața dinților și oferă o înfățișare îngrijită a dentiției. Zâmbetul tău se va schimba în bine: va fi mai larg, mai atrăgător și mai strălucitor! De asemenea, dinții rămân puternici si dacă asculți mereu sfaturile unui endodont și mergi la control regulat.

Ascultă sfaturile medicilor specialiști, evită alimentele care pătează suprafața dinților sau lichidele care afetează în profunzime dantura. Renunță la viciile dăunătoare, iar dentiția ta va fi primul efect pozitiv al progreselor și al consulturilor frecvente!

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.